Nu pot să trec de trecut ...

Dim, Chișinau

Nici nu știu cum aș începe... Fiecare început pare a fi atât de frumos, plin de speranțe, planuri... Dar viața, sau poate noi înșine, ruinăm ceea ce a fost, este și, poate, va fi! La moment, sunt într-o altă țară, singur, departe de familie și prieteni, într-un spital, căci, așa a fost să fie, dintr-o mare dorință de a uita trecutul, iubitul - ady al meu, am plecat, mi-am ruinat singur viața, 2 ani în detenție cu mine însumi, 2 ani în care am încercat să-l uit, dar pare a fi imposibil... Ziceam că sunt în spital, cu ceva timp în urmă, organismul meu a cedat! Am făcut tot posibilul să mă autoruinez! Nu răspund la apelurile rudelor, nimeni nu știe ce e cu mine... Peste câteva zile va urma o operație, și, sper că organismul va ceda! Nu sunt egoist, îmi iubesc familia, dar chinul de a fi singur și altfel, mă doboară! Nu pot să zic, că nu am încercat să construiesc o altă relație cu cineva, dar nu a mers! Unui prieten, pentru a fi mai sigur pe mine, îi tot ziceam, că am boyfriend, apoi, peste o perioadă un altul apăruse, dar în realitate, e o farsă! Sunt simpatic, după cum zic alții, dar sunt singur... Mi-i dificil să-mi găsesc partener chiar și pentru sex, mă autosatisfac de vreme bună! Sincer, mi-i greață de viața mea, de faptul că sunt... Și, sper că în curând nu voi mai respira!!!