Istoria proiectului

IIdeea proiectului egali.md a fost preluată dintr-un alt proiect din SUA – It Gets Better, care a luat amploare în SUA, Australia, America Latină şi se extinde în Europa. Proiectul It Gets Better a acumulat peste 50.000 spoturi în care s-au filmat persoane celebre, lucrătorii diferitor organizaţii, activişti, politicieni şi reprezentanţi media, inclusiv preşedintele SUA Barack Obama, secretarul de stat Hillary Clinton, Nancy Pelosi Rep, Adam Lambert, Colin Farrell, Adam Levine (Maroon 5), Ke$ha, Sarah Silverman, angajaţii companiilor Google, Facebook, Pixar, Apple, Adobe Systems, LinkedIn, Microsoft, Sony Pictures Entertainment, NVIDIA Corporation, Yahoo!, DreamWorks Animation şi multe altele.

Scopul proiectului

Proiectul egali.md a fost creat pentru a face auzită vocea celor care condamnă homofobia şi susţin persoanele LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgeneri). Acest proiect vrea să arate tinerilor LGBT, care şi-au conştientizat orientarea sa, că ei nu sunt singuri şi că sunt foarte mulţi oameni, chiar şi în Moldova care îi acceptă, care le doresc fericirea şi îi consideră egali în toate drepturile.

Mulţi tineri în anii de adolescenţă descoperă că simt diferit de semenii lor. Deseori aceşti tineri îşi înhibează aceste dorinţe şi depun mult efort pentru a ajunge la acea „normalitate” pe care o indică majoritatea societăţii. Unii se căsătoresc, în speranţa că vor fi sau vor ajunge să fie ca majoritatea, pentru ca apoi să înţeleagă că nimic nu trebuie schimbat, nimic nu trebuie forţat, că trebuie să se accepte aşa cum sunt.

Tinerii homosexuali au frică să se deschidă prietenilor săi şi, mai grav, propriilor părinţi, din frică de a fi umiliţi, jigniţi, ignoraţi sau chiar bătuţi şi alungaţi din propria casă. Proiectul dat vine cu un apel pentru părinţi să manifeste dragoste şi acceptare pentru copii săi, indiferent de preferinţele şi afecţiunile copiilor. Copii nu vor fi fericiţi atunci când părinţii vor indica pe cine să iubească, ei vor fi fericiţi atunci când vor fi iubiţi şi înţeleşi de părinţi, indiferent de orintarea lor sexuală.

Unii adolescenţi nu văd un viitor pozitiv pentru ei, însă noi suntem siguri că prin acţiunile noastre comune, vom putea să creăm un mediu în care fiecare persoană din comunitatea LGBT îşi va găsi locul. Fiecare spot video are scopul să susţină, să încurajeze şi să comunice că indiferent de cât este de complicat acum, va fi mai bine!

Echipa

Asupra proiectului dat lucrează echipa formată din oameni diferiţi prin viziuni politice, sex, etnie, vârstă, ocupaţii şi orientare sexuală. parte a echipei sunt toţi cei care susţin acest proiect prin filmarea şi încărcarea unui video sau prin simpla lui recomandare. Pentru a lua legătura cu echipa de coordonatori, te rugăm să utilizezi formularul de contact.

Credo

Noi ne exprimăm convingerea că:

  1. Fiecare persoană dispune de drepturi egale, inclusiv cele civile, politice, sociale, economice şi culturale, indiferent de orientarea sexuală sau identitatea gender.
  2. Nimeni nu are dreptul să discrimineze şi să umilească o persoană în dependenţă de orientarea sa sexuală sau identitatea gender.
  3. O funcţie importantă a statului e să prevină, iar în caz de comitere a unei acţiuni ilicite şi să tragă la răspundere infractorul pentru actele de discriminare, violenţă sau instigare la violenţă, umilire sau insultare a persoanei în bază de orientare sexuală sau identitate gender.
  4. Statul, societatea civilă şi mijloacele mass-media urmează să informeze într-un mod obiectiv opinia publică referitor la diversele aspecte ale orientării sexuale sau ale identităţii gender.
  5. Dreptul la egalul acces la muncă, instruire, deservirea medicală, serviciile sociale urmează să fie garantat de către stat tuturor cetăţenilor săi, indiferent de orientarea lor sexuală sau identitatea gender.
  6. Statului îi revine misiunea să recunoască în mod legislativ existenţa cuplurilor homosexuale şi să le apere drepturile legate de traiul împreună şi buna administrare a gospodăriei comune.

.

Parteneri

 

Pentru finanţarea proiectului Egali.md dorim să mulţumim Fundaţiei Soros-Moldova, care promovează valorile societăţii deschise în Moldova. Fundaţia contribuie la democratizarea societăţii prin elaborarea şi implementarea unor programe în diverse domenii, precum: mass-media, politici culturale, reforma judiciară, buna guvernare, participare civică şi sănătate publică.

 

Coaliţia Nediscriminare este o uniune benevolă a mai multe asociaţii obşteşti care au drept scop major protecţia şi promovarea drepturilor şi libertăţilor omului.

GENDERDOC-M este membru al Coaliţiei Nediscriminare.

 

Portalul Discriminare Media este lansat de exponenţi ai societăţii civile şi mass-media care doresc să trăiască într-o ţară fără discriminare, unde sunt pe deplin respectate drepturile omului.

 

Teatrul Spalătorie s-a afirmat în Chişinău ca un teatru non-conformist, spărgător de clişee şi de stereotipuri. În proiectul său, KOMPOT, teatrul cheamă doritorii să susţină comunitatea LGBT.

Tema LGBT este abordată în piesele ca WEAREPORN şi ROGVAIV